Ion Vladei din Chirileni şi-a făcut deja un nume printre agricultorii din raion. Dînsul a demonstrat că legumicultura poate fi profitabilă şi în condiţiile noastre.
Fiind agronom de specialitate, în anul 1996 a hotărât să se ocupe cu recoltarea legumelor pe cota sa de teren arabil. Iniţial, pe cele 3,45 hectare cultiva cartofi şi harbuji, iar în seră, pe o suprafaţă de doar 200 metri pătraţi – castraveţi şi tomate.
Pentru că afacerea mergea bine şi rezultatele erau satisfăcătoare, în următorii ani a decis să-şi extindă afacerea. La ora actuală, suprafaţa serelor a ajuns la 2 hec- tare, iar cea în cîmp deschis – la 40 de hectare. De notat că în sere cultivă legume în două cicluri: la început – ridiche de lună şi varză. Mai apoi – castraveţi, tomate, ardei graşi şi iuţi, dovlecei, morcovi, vinete, gogoşari. Acum, pe terenul eliberat în sere după recoltarea ridichei va sădi căpşuni, un soi nou, adus din Ucraina, care, în decurs de trei luni, dă roadă. Ion Vladei îşi încălzeşte serele cu stuf, căci, spune el, este cea mai ieftină sursă de încălzire. În plus, practică folosirea a două straturi de peliculă.
În cîmp deschis cultivă un spectru larg de legume. Dar nu oricum. Dînsul lucrează în permanenţă asupra metodelor noi de cultivare a legumelor, luînd în consideraţie cerinţele consumatorilor, modifică tehnologiile de producere. 90-95 la sută din se- minţele folosite sînt de origine olandeză, ele fiind procurate de la companii vestite în republică.
Pentru a obţine o roadă cît mai bună de legume Ion Vladei foloseşte irigarea prin picurare şi dispersie, îngrăşăminte minerale şi organice. Anul acesta, a procurat un sistem de irigare „Bayer” prin proiectul 2 KR. Este o investiţie absolut necesară şi foarte utilă, mai ales în condiţiile Moldovei, unde verile sînt, în marea lor majoritate, secetoase.
Fiind membru al Centrului pentru Iniţiativă Privată Ungheni, dînsul nu a ratat niciodată posibilitatea să se fo- losească de serviciile acestuia. Astfel, ofertele şi cererile întreprinderii sale au fost plasate pe site-ul AGRAVISTA şi, în consecinţă, şi-a găsit parteneri de comerciali- zare a legumelor. 50 la sută din producţie este vîndută pe pieţele angro din Chişinău şi Bălţi. O parte din legumele crescute de el – 10 la sută – sînt exportate prin intermediari. Acum, lucrează direct cu exportatorii de legume.
Chiar dacă succesele sînt vizibile, iar veniturile considerabile, Ion Vladei nu-şi precupeţeşte forţele. Dînsul este mereu în căutare, nu se mulţumeşte cu cele obţinute. Aşa îi este firea. Ceea ce îl interesează la ora actiuală este îmbunătăţirea calităţii producţiei. Vrea să-şi mărească şi suprafaţa de sere. În viitorul apropiat, îşi va construi un frigider pentru păstrarea legumelor.
Lucrează mult în domeniul marketingului legumelor, ceea ce înseamnă: calitate, ambalare, promovare. Ar vrea să obţină şi o marcă comercială la legumele cultivate de Ion Vladei.
Planurile sînt mari. Contează că a demonstrat: şi lui, şi altora, că se poate.
Completat sub: r NR. 26


