• a

  • Arhiva

Epopeea Aurelia Varvariuc continuă

Pe 13 martie, consilierii raionali au hotărît s-o restabilească pe Aurelia Varvariuc în funcţia de şef al Secţiei asistenţă socială şi protecţia familiei, începînd cu data de 29 ianuarie. Decizia respectivă a fost votată în unanimitate. Imediat însă, printr-o altă decizie, Aurelia Varvariuc a fost concediată din funcţia respectivă. De data aceasta, au votat pro doar consilierii din Coaliţia forţelor democratice, cei din fracţiunea comuniştilor s-au abţinut.
Potrivit unei Note informa­tive la proiectul de decizie “Cu privire la concedierea dnei A. Varvariuc, şef Secţie asistenţă socială şi protecţie a familiei”, au fost depistate un şir de încălcări grave comise de ea, din care motiv pe numele Aureliei Varvariuc a fost intentat un dosar penal. Un alt dosar penal, intentat anterior, a fost pus deja pe rol.
“Verificarea modului stabilit de acordare a ajutoa­re­lor materiale în raionul Un­gheni în 2006 şi în 9 luni ale anului 2007 a constatat că, în lipsa cererilor beneficiarilor cu anexarea documentelor necesare, fără întocmirea anchetelor sociale, doar în baza unor liste, au fost alocate nelegitim ajutoare materiale – numai în 2006 – în sumă de 1 milion 437 mii de lei”, se arată în aceeaşi notă informativă. Mai mult decît atît, s-a constatat că în anii 2004-2007 au fost distribuite bilete de reabilitare medicală, contrar prevederilor legislaţiei, în su­mă de 12853,07 lei. Din acest motiv, considerînd că Aurelia Varvariuc a încălcat grav obligaţiunile de muncă, consilierii au decis s-o concedieze.
Gheorghe Raţă, şeful Direcţiei teritoriale control administrativ, prezent la şedinţa Consiliului raional din 13 mar­tie, deşi, chiar el declara­se că-i în concediu, a avertizat consilierii că aceştia fac o nouă gafă. “N-aveţi dreptul. Va fi din nou restabilită”, s-a adresat celor prezenţi, explicînd care ar fi trebuit să fie, după părerea dînsului, procedura: “Dacă ea-i vinovată, trebuia să se facă o anchetă, s-o înainteze Procura- ­turii, iar Procuratura – în ju­de­cată şi judecata să ia o ho­tărîre: o eliberează sau nu”.
Lucia Bacalu

Lasă un Răspuns