• a

  • Arhiva

SRL “Avecom-Net”: o istorie de succes

ippon.jpgIPPON – primul pas a fost făcut
Cu trei ani în urmă, la Un­gheni, chiar în centrul oraşului, a apărut un magazin mo­dern, neobişnuit pentru acea perioadă – IPPON. Şi amenajarea, şi atitudinea an­gajaţilor, şi produsele ofe­rite spre vînzare  îi făceau pe ungheneni să fie puţin mai mîndri: a ajuns civilizaţia şi pe la noi! Astăzi, probabil, nu există unghenean care se respectă să nu fi intrat măcar o dată pe aici, fie din curiozi­tate, fie ca să-şi cumpere un calculator, o imprimantă sau un aparat foto. Cel care a avut de a face – în sensul bun al cuvîntului! – cu angajaţii IPPON, cu siguranţă, va mai dori să vină aici. Pentru că la IPPON vei fi ascultat. Pentru că la IPPON vei primi răspunsuri profesioniste la toate întrebările care te interesează. Pentru că la IPPON vei întîlni oameni care ştiu să-ţi vorbească.

arena.jpgA urmat încă un pas: ARENA
Peste doi ani, la Ungheni mai apare un magazin – ARENA. Şi aici întîlneşti aceeaşi atitudine binevoi­toa­re a angajaţilor, şi aici  vei pri­mi răspunsuri profesio­niste la orice întrebare. Şi aici vei fi ascultat.
Nu e de mirare, căci ambe­­le magazine aparţin ace­leiaşi întreprinderi – SRL “Ave­com-Net”. Directorul  Eduard Bejenari a început, acum 12 ani, de la vînzarea casetelor şi CD-urilor cu mu­zică. Apoi a trecut la telefoane mobile şi la prestarea serviciilor Moldcell şi Voxtel. Adică, vindea cartele telefonice.
A venit apoi rîndul calculatoarelor. A participat la un concurs pentru a deschide un magazin IPPON la Un­gheni şi a cîştigat. Tot atunci l-a întîlnit pe Alexandru Su­hovirschi, un adevărat specialist în domeniu. “El este creierul întreprinderii. Cu­noaşte totul ce ţine de domeniul tehnologiilor informa­ţio- nale”, spune Eduard Bejenari. Şi nu exagerează de­loc. Alexandru Suhovirschi es­te, într-adevăr, un om deosebit care poate să-ţi vorbească ore în şir despre calculatoare, despre mana­ge- ­ment, despre tehnologiile informaţionale. Vorbeşte atît de clar şi interesant, încît, chiar fiind profan, înţelegi totul.

De la calculator la mobilier
La început a fost calculatorul. Omul, după ce-l cum­pă­ră şi se convinge cît de util este, mai vrea şi o impriman­tă, şi nişte jocuri, şi CD-uri… De ce să nu i le oferi toate, în acelaşi magazin? Pentru comoditatea cumpă­ră­torului, în primul rînd. Au apărut apoi aparatele foto digitale. Tot mai multe, tot mai performante. De ce să nu le ai, mai ales că şi acestea sînt legate de calculatoare. În plus, dacă omul procură un aparat de foto­grafiat, va dori să cumpere şi un album foto, şi o ramă. Toa­te le găseşti în acelaşi magazin – IPPON. “Ne străduim să avem totul ce ţine de calculatoare”, spune Eduard Bejenari. Inclusiv mobilierul necesar. Cei care lucrează toată ziua la calculator, au nevoie de o masă specială, foarte comodă. Au nevoie de un scaun special, la fel de comod. De ce să le caute în altă parte, dacă acestea pot fi cumpărate pe loc, de acolo de unde cum­peri şi calculatorul? Zis şi făcut.

mobila.jpgFabrica de mobilă, o nouă realitate
În scurt timp, a fost deschisă o fabrică proprie de mobilă. A fost achiziţionat utilajul necesar – foarte costisitor, dar performant. La ora actuală, aici lucrează 9 persoane. Toţi sînt adevăraţi meşteri, au cunoştinţele necesare, au experienţă în domeniu. Mulţi dintre ei au lucrat peste hotare, la confecţionarea mobilei. Ei ştiu ce să facă şi cum. Au la dispoziţie materialul necesar – materia primă este adusă din România şi Polonia. Au li- bertatea de a crea. Deocamdată, fabrica este speci­a­li- ­zată în confecţionarea me­se­lor pentru calculatoare – de diferite dimensiuni, de diferite forme. De asemenea, aici se produce mobilier pentru bucătărie – elegant, multifuncţional şi calitativ. Bineînţeles, fabrica execută şi comenzi individuale. Dacă omul a intrat în magazin – la ARENA – şi i-a plăcut o masă, dar nu i se potriveşte culoarea sau dimensiunea, el poate face o comandă specială. Aceasta va fi îndeplinită.

La ARENA găseşti tot de ce are nevoie omul la casă
Mobilier, electrocasnice: maşini de spălat, frigidere, aragazuri, aspiratoare, cuptoare electrice, televizoare, aparataj de sonorizare. Totul – la preţuri accesibile. Totul – de calitate. Oricine intră aici este binevenit. Localul este proprietatea personală a SRL “Avecom-Net”. Chiar dacă a costat o groază de bani, de acum înainte există siguranţa zilei de mîine. În viitorul apropait magazinul se va extinde, va fi făcută o reparaţie capitală. Cu timpul, aici va exista un adevărat centru comercial, modern, bi­ne amenajat.

om.jpgOmul – în centrul atenţiei
Pentru SRL “Avecom-Net” contează mult omul. Şi angajatul, şi clientul. “Îmi doresc foarte mult să fim o familie adevărată. Or, de unul singur niciodată nu aş fi obţinut nimic”, spune Eduard Bejenari. În prezent, la cele două magazine şi la fabrica de mobilă lucrează 36 de persoane. În mai puţin de un an numărul angajaţilor s-a triplat. În primăvara anului 2007, aici lucrau doar 11 persoane. În fiecare an, de Paşte, sînt organizate competiţii sportive, astfel ca toţi angajaţii să aibă posibilitatea să se adune împreună, cu tot cu familiile lor. Practic, nu au existat întreceri sportive la care să nu fi participat şi SRL “Avecom-Net”.
Pentru clienţii săi deja al doilea an la rînd este organizat, cu ocazia Zilei internaţionale a femeii, cîte un concert cu participarea unor artişti consacraţi din Republica Moldova. E un semn de recunoştinţă pentru toţi cei care au achiziţionat din ma- ga­zinele IPPON şi ARENA un frigider, un calculator sau alt obiect util pentru casă ori oficiu. În permanenţă, sînt organizate diverse campanii cu reduceri semnificative. Orice obiect cumpărat din aceste magazine este adus acasă la client gratuit.

Deci…
E păcat să nu intraţi în magazinele IPPON şi ARENA. Primul se află pe strada Vasile Alecsandri, în partea laterală a magazinului “Andrieş”. Al doilea – pe strada Decebal colţ cu Romană. Ceea ce le face vizi­bile sînt panourile publicitare de mărimi impresionante, executate calitativ şi cu gust. Aici demult au înţeles că “a face afaceri fără publicitate este ca şi cum i-ai face cu ochiul unei fete pe întuneric. Tu vei şti ceea ce faci, în rest nimeni altcineva nu va afla”, după cum spunea americanul Stewart Henderson Britt. Pentru noi e valabilă şi altă afirmaţie: de publicitate se tem doar cei care fac lucruri mai puţin curate. Nu e însă cazul SRL “Avecom-Net”. Angajaţii de aici vă stau totdeauna la dispoziţie.

Lasă un Răspuns