Esenţial cu Lucia Bacalu

Aşa am învăţat să fim: eroi după război

Cu două săptămîni în urmă, am fost prezentă, în virtutea meseriei pe care o practic, la un miting de protest împotriva repunerii în funcţie a fostului şef al Secţiei asistenţă socială şi protecţia familiei, Aurica Varvariuc – omul cel mai mediatizat în ultima perioadă la Ungheni. Zeci de persoane – asistenţi sociali veniţi din satele raionului, angajaţi ai Secţiei asistenţă socială şi protecţia familiei, potenţialii beneficiari, şi mai tineri, şi mai bătrîni,  şi-au exprimat indignarea faţă de decizia Curţii de Apel din Bălţi. Au blamat-o pe Aurica Varvariuc, au adus critici vehemente justiţiei moldoveneşti. Indiscutabil,  şi una, şi alta le merită pe deplin.
De ce însă atît de tîrziu aceste proteste? Oare cu un an în urmă Aurica Varvariuc era mai bună? Sau justiţia noastră era mai dreaptă? Atunci însă toţi tăceau. Unii chiar se grăbeau dimineaţa să se închine în faţa fostei şefe, să-i zîmbească dulceag,  să-i facă şi cîte un compliment. Nu prea îmi amin­tesc să fi protestat atît de unit ca acum. Au fost  doar cîteva încercări răzleţe şi acelea mai mult prin bucătării, în şoaptă. Doar cîţiva, cărora cuţitul le ajunsese la os, s-au adresat în judecată. În rest,   linişte şi pace.
Acum se bat cu pumnul în piept. Acum au prins la curaj. Strigă, îi etichetează pe cei care gîndesc poate puţin altfel. Pentru că ştiu sigur că nu vor fi pedepsiţi. Pentru că ştiu sigur că cei ce-s la conducere sînt de partea lor. E simplu să protestezi în asemena condiţii. Şi chiar onorabil. Or, nimeni nu va suferi.
Şi dacă mîine, totuşi, Aurica Varvariuc se întoarce? Şi dacă mîine revine fosta guvernare? Tare mă îndoiesc că cei ce azi se revoltă în gura mare – împotriva celor de ieri! – vor fi la fel de curajoşi. Poate unul-doi. În rest, se vor închina din nou, vor aştepta dimineaţa să îi zîmbească mieros şefului şi… vor tăcea mîlc. Căci aşa am învăţat să fim: supuşi (dacă nu cumva chiar laşi) şi, eventual, eroi după război.