Corneştenii sînt dispuşi să contribuie cu bani pentru construcţia gazoductului în interiorul localităţii. Ei susţin că în condiţiile actuale cheltuie foarte mult pentru a-şi încălzi locuinţele cu lemne şi cărbune pe timp de iarnă.
Aceste afirmaţii au fost făcute în cadrul întîlnirii primarului oraşului Corneşti, Ion Şolto- ianu, cu locuitorii străzilor Alexandru Donici, 2 decembrie, Codrului şi Decebal. Dînsul i-a informat pe cei prezenţi la adunare despre gazificarea localităţii. Conform proiectului exis- tent, casele de pe străzile respective vor fi conectate primele la conducta de gaz. Aceasta, speră edilul, va fi construită cît mai curînd.
Primarul însă nu a dat un răspuns concret în ceea ce priveşte suma totală pe care va trebui să o plătească o familie ce doreşte să-şi aprovizioneze casa cu gaze. „Cu cît mai multe familii vor dori să se conecteze la conductă cu atît mai puţin vor plăti”, a declarat dînsul. Totodată, a menţionat că, pentru a pune proiectul în practică, este necesar ca toţi locuitorii să fie receptivi. „Numai astfel rezultatele vor fi cele pe care ni le dorim fiecare dintre noi”, a subliniat Ion Şoltoianu.
În altă ordine de idei, cei prezenţi la adunare s-au arătat nemulţumiţi de soarta apeductului Zagarancea-Corneşti. Deşi a fost deja construit, oamenii nu pot beneficia de apă. „Apeductul a ajuns la Corneşti, dar mai sînt încă multe de făcut. Bugetul primăriei de 3 milioane de lei nu poate acoperi toate costurile”, a remarcat primarul. Dînsul a mai spus că a scris demersuri peste tot, inclusiv la Guvern şi la „Apele Moldovei”, pentru a fi ajutat în rezolvarea problemei respective. N-a primit însă nici un răspuns. Mai mult decît atît, deşi oficialii de la Chişinău care au vizitat Ungheniul în ultima perioadă au promis că se vor implica, deocamdată nu se ob- servă să întreprindă ceva în acest sens.
Apropo, conform Hotărîrii nr. 1326 pentru aprobarea Planului de acţiuni privind ameliorarea situaţiei social-economice a localităţilor din raionul Ungheni situate în zona rîului Cula pentru anii 2006-2015, adoptată la 27 octombrie 2006, în anii 2007-2008 trebuiau să fie alocate din bugetul de stat, pentru reparaţia capitală a reţelelor interne de apeduct şi canalizare din oraşul Corneşti 1 milion 800 mii lei, pentru proiectarea şi construcţia staţiei de purificare a apei potabile – 2 milioane lei, iar pentru proiectarea şi construcţia staţiei de epurare a apelor uzate – 800 mii lei. Fără acestea este imposibilă aprovizionarea localităţii cu apă potabilă. Anul trecut n-a fost alocat nici un ban. În bugetul de stat pentru anul 2008 nu este prevăzut absolut nimic. Finalizarea celor trei obiecte este prevăzută de Hotărîrea de guvern pentru anii 2009-2015. Costul total e de 18 milioane 900 mii lei. La preţurile actuale.
Maria Chitoroagă
Completat sub: r NR. 09


