• a

  • Arhiva

Aştept să avem rezultate şi mai frumoase

Parascovia BERNIC, directorul Liceului „Gaudeamus” Petreşti:

Cum a fost pentru dumneavoastră anul 2007?
A fost un an benefic în plan profesional. Mă bucur de succesele obţinute de colectivul pedagogic. Sîntem la început de cale ca liceu – doar al doilea an. Încercăm să ne afirmăm. Avem 8 locuri premiante şi 7 menţiuni la olimpiadele raionale pe obiecte. În 2007, am instituit, în cadrul liceului, la iniţiativa directorului adjunct, Arcadie Staraşciuc, concursul „Mun­că, talent cutezanţă” pentru elevii dotaţi. Încercăm să ne afirmăm în domeniul lucrărilor ştiinţifice. A fost creat şi clubul elevilor eminenţi. Avem 43 de eminenţi în ciclul gimnazial şi liceal. Ne-am străduit să îmbunătăţim baza materială a liceului. Datorită proiectului de renovare a apeductului din sat, avem apă permanentă în liceu. Acum lucrăm la sistemul de canalizare. Graţie domnului primar Vadim Dadus a fost cîştigat un proiect de construire a canalizaţiei de la Fondul Eocologic Naţional. Vom începe lucrările imediat după anul nou. Am renovat cu puterile proprii etajul întîi al căminului. Anul trecut au stat aici 20 de copii din sate­le adiacente. Tot în 2007 au fost alocate, din bugetul de stat, 100 mii de lei pentru a renova sistemul de încăl­zi­re în blocul B al liceului. E una dintre cele mai dureroase probleme ale noastre, căci din lipsa căldurii sîntem ne­vo­iţi să învăţăm în două schimburi. Am elaborat un proiect care se află în pre­zent pe masa directorului exe­cutiv al FISM, Boris Popa­- diuc. Am fost în audienţă la domnia sa, dar, deocamda­tă, ni s-a spus să mai aşteptăm. Banii alocaţi din bugetul de stat i-am redirecţionat şi acum instalăm 18 geamuri de termopan în partea de nord a blocului B. Credem că e un pas înainte, tot pentru soluţionarea problemei încăl­zirii. Am instituit ziarul liceului, sîntem pe cale de a in­tro­duce uniforma şcolară.

Ce aşteptaţi de la anul 2008?
Să implementăm proiectul de renovare a sistemului de încălzire de care v-am vorbit. Dacă nu reuşesc nici în acest an, cred că ridic mîi­nile, ca manager. Mi-aş dori o îmbunătăţire a bazei didac­tice. Aştept să avem rezultate şi mai frumoase la olimpiadele pe obiecte.

O urare pentru toată lumea.

Sănătate, că-i mai scum­pă decît toate. Îmi doresc mie şi colegilor mei elevi deştepţi şi cuminţi, părinţi care să ne susţină, să ne bucurăm cu toţii de succeseele noastre, ale tuturor.

Lasă un Răspuns