Cei care au intrat în dimineaţa zilei de 16 noiembrie în clădirea Consi-liului raional, au rămas, probabil, surprinşi de ceea ce se întîmpla acolo. Chiar în hol a fost organizat un tîrg al ONG-urilor. Potrivit organizatorilor, au participat 25 de organizaţii neguvernamentale din oraşul Ungheni, care au beneficiat în ultimul an de asistenţă şi consultanţă în domeniul social. Acestea şi-au dorit să arate ce au reuşit să realizeze şi au venit în faţa asistenţei cu practicile lor pozitive, cu acordurile semnate, cu diverse produse. Deschiderea oficială a Tîrgului a fost făcută de însăşi Valentina Buliga, preşedintele comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate şi familie. Domnia sa a subliniat faptul că ceea ce se întîmplă la Ungheni este un eveniment deosebit şi unic pentru Republica Moldova.
Tîrgul ONG-urilor a venit să întregească impresia despre conferinţa „Politici sociale la nivel regional: actua- litate şi perspectivă” – acordul final al unui proiect amplu, finanţat de Uniunea Europeană, întitulat: „Consolidarea societăţii civile”, implementat la Ungheni de către Centrul Regional de Dezvoltare Durabilă în parteneriat cu autorităţile publice locale. La eveniment au participat şi responsabili de asistenţa socială din raioanele vecine: Călăraşi şi Nisporeni. „Îi încurajăm în per- manenţă să ia exemplu de la noi”, a remarcat Svetlana Ciobanu, preşedintele Centrului Regional de Dezvoltare Durabilă. În acea zi, a avut loc şi o expoziţie cu vînzare. Cele mai solicitate au fost articolele realizatre de ONG „Alături de copil” de la Grădiniţa „Steluţa”.
„Chiar dacă ne-am propus iniţial ca, urmare a acestui poriect, cel puţin cinci ONG-uri să se impună în ceea ce priveşte serviciile sociale, astăzi putem spune cu certitudine că avem 15 ONG-uri care au deja practici pozitive în acest domeniu, a spus Svetlana Cioba- nu. Este un succes incontestabil”. (L.B.)
Completat sub: r NR. 04


