După un an de aşteptare, în sfîrşit a văzut lumina tiparului Ghidul bibliografic „Pămîntenii noştri”. Deşi era planificat să apară cu ocazia jubileului de 60 de ani ai Bibliotecii Publice „Dimitrie Cantemir” din Ungheni, în 2006, acesta nu a fost tipărit, pentru că, potrivit autorilor, au lipsit banii.
„Am muncit mult. Am adunat informaţii de la colegele noastre din raion, de la biblioteca naţională”, s-a destăinuit Elena Struc, unul dintre autori. Ghidul „Pămîntenii noştri” cuprinde 32 de personalităţi din diferite domenii, originari din raionul Ungheni. Printre acestea se numără scriitorii: Vasile Vasilache, Dumutru Crudu, Lidia Hlib, Efim Tarlapan, interpreta de muzică populară Nina Ermurache, folcloristul Andrei Tamazlîcaru, savanţii: Constan- tin Andriuţă, Vasile Şoimaru, Dumitru Todoroi ş.a.m.d. Acesta este destinat elevilor, studenţilor, profesorilor, bibliotecarilor, precum şi altor categorii de cititori, se arată în prefaţa semnată de Elena Struc.
Ghidul a fost lansat în cadrul unei reuniuni a bibliotecarilor din raion, în prezenţa Eugeniei Baroncea, şef interimar al Secţiei Cultură, şi a lui Ion Harea, preşedintele raionului. Cei pre- zenţi şi-au exprimat regretul că la acest eveniment nu participă înşişi protagoniştii Ghidului, mulţi dintre care au vizitat biblioteca de-a lungul anilor. S-a decis că o întîlnire cu personalităţile unghenene va fi organizată mai tîrziu, eventual în anul 2008. Bibliotecarii au primit asigurări din partea conducerii raionului că vor fi susţinuţi în acest demers al lor.
Victoria Bernic, şefa Bibliotecii „Dimitrie Cantemir”, a subliniat faptul că Ghidul „Pămîntenii noştri” e doar o primă încercare şi că vor urma şi alte borşuri, în care se vor regăsi noi personalităţi unghenene. „Cine ştie, poate pînă la urmă vom edita şi o enciclopedie a pămîntenilor noştri care s-au remarcat în diverse domenii”, a mai spus dînsa. (L.B.)
Completat sub: r NR. 04


