Probabil că mai ţineţi minte serialul La Piovra, difuzat odinioară, săptămînal, la televiziunea unională, cu superbul Michele Placido în rolul comisarului Catani. Era o peliculă despre mafia italiană şi în traducere se numea Caracatiţa. Departe de mare şi Prutul fiindu-ne încă interzis (ca să avem măcar o justificare riverană!), unii şi-ar aminti mai greu, cu această ocazie, că e vorba de o moluscă marină, de talie mare, avînd corpul rotund şi opt braţe puternice, prevăzute cu ventuze – ca să citez complet articolul de dicţionar. Dar, dacă ai noţiunile acestea vii, aproape că nu poţi evita să le asociezi cu orice evocă, fie şi indirect, leagănul latinităţii. Păi, dacă am fi vizionat seriale cu Petrarca sau Umberto Eco!… Prin urmare, nu înainte de a vă face complice cu ochiul, de ce n-am spune, ritos, că vinerea trecută, la Ungheni, în prezenţa unui grup numeros de reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai patronatului (presa se subînţelege!), s-a răsucit încă un tentacul, ce-i drept nu de caracatiţă, ci al unei companii producătoare de încălţăminte – Lones – bine cunoscută pe arena mondială şi ale cărei fabrici sînt dislocate în oraşele Calvisano, Isorela şi Montichiari din provincia Brescia, Italia?…
Este vorba, în fapt, de inaugurarea unei filiale a acestei companii, eveniment pregătit, tehnic, în decursul ultimului an, dar anticipat de un studiu meticulos al cadrului legislativ şi al mediului de afaceri. Potrivit lui Carlo Meliorati, unul dintre proprietari, compania şi-a dorit – în condiţiile creşterii volumului de vînzări pe piaţa europeană – o extindere, dar neapărat într-un climat fiscal favorabil, căutările aducînd-o în pragul oportunităţilor oferite de Zona Economică Liberă din Ungheni. Au urmat, în mod firesc, prospecţiunile de rigoare, după care, aidoma lui Cezar pe vremuri, zarurile au fost aruncate, trecîndu-se în ritmuri perseverente la renovarea fostului sediu al UNCONSACOM-ului, din cadrul actualei ZEL, devenit, practic, o ruină în ultimii cincisprezece ani. Cu dotările inerente producţiei (utilaj, în primul rînd), investiţia făcută de italieni a depăşit între timp 2 milioane de euro.
Lones va produce la Ungheni preponderent saboţi, conform unei tehnologii cu miză explicit ecologică (green), ce urmăreşte ca încălţămintea să fie obligatoriu antişoc, antiderapantă şi automodelantă. Proprietari au angajat, după o prealabilă instruire, o sută de persoane din partea locului, iar asistenţa a putut vedea, la inaugurare, primele mostre dintr-o partidă ce urmează să fie desfăcută în magazinele europene.
Lucio Nuci, directorul fabricii, a mulţumit, în alocuţiunea de deschidere, autorităţilor locale, Vămii, personal lui Sergiu Scutaru, directorul ZEL, pentru concursul „întotdeauna prompt”, acordat la tranşarea problemelor legate de constituire, mărturisind că a avut destule dubii privind reuşita proiectului. În replică, Lilia Rusu, director MEPO, organizaţie de promovare a exportului, de pe lîngă Ministerul Economiei şi Comerţului, i-a felicit pe italieni, cu toată seriozitatea, pentru „curajul de a fi venit în Republica Moldova”.
Alexandru Ambros, primarul oraşului, Ion Harea, preşedintele raionului, Mihai Cozari, şeful Vămii Ungheni, Serghei Cladco, directorul Camerei de Comerţ şi Industrie, şi alţi vorbitori au subliniat că avem, astfel, încă o şansă de redresare economică.
(Gh.N.)
Completat sub: r NR. 04


